Steaua pătrunde pentru al treilea an consecutiv în elita continentală. Zbaterea ei e nobilă. Iată cum un campionat rănit de arbitraje îndoielnice, declarații scandaloase, spectatori puțini dar înrăiți și prestații modeste poate fi reabilitat de o echipă ambițioasă nărăvită la bani. Steaua injectează în opinia publică o senzație de putere și orgoliu într-o țară orbecăind în coada Europei. Altfel cum să-ți explici ticsirea stadionului, elanul suporterilor și inflamarea mass-mediei, altfel cum să treci cu vederea gluma insolentă a lui Rădoi, poruncind ridicarea de statui vopsite în roșu și albastru, într-un spațiu în care martirii neamului nu au un monument de care să-și sprijine amintirea.
La urma urmei, toate nazurile lui Rădoi trebuie îngăduite. El a jucat excepțional, dovedindu-se o redută inexpugnabilă în calea atacurilor turcești. Dârz și lucid, plasat excelent, a respins tot cu o cerbicie de fundaș suprem. Ceilalți trudeau agățați de beregata adversarilor, impulsionați de Nicoliță, care pistona între cele două careuri, zăgăzuind defensiva, dând pinteni ofensivei.
Steaua a început să se închege ca o poveste. Cu o amuletă călare pe un munte de euro, cu un războinic al luminii, cu un altul al nopții senine. Adică, Gigel, Mirel și Bănel.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER